Cred ca versurile astea spun tot acum... Stii, era o zi ce parea sa fie normala, sa inceapa bine...si credeam ca se va termina la fel de bine, dar mereu trebuie sa fie ceva care sa strice asta. Pana la urma, cred ca tot ce se intampla acum urmeaza un sablon si intra in rutina aia de care tot vreau sa scap. De ce ma mai bucur acum,daca in urmatoarele minute apare ceva si iar ma inchid in mine si nu pot sa spun: "O sa incep de la capat", pentru ca nu exista acel capat. Am senzatia ca ma rotesc in jurul unei idei fixe sau poate "unor idei" fixe.
Sunt exact ca o minge de tenis. Cand pe o parte a mesei de joc, cand pe cealalta. Cand la un jucator, cand la celalalt. Si nu am locul meu...sau jucatorul meu.Doar al meu...si al nimanui. De ce? Nu stiu.Poate pentru ca m-am complacut intr-o situatie pe care trebuia sa o resping de la bun inceput. Dar am sperat ca poate unul din jucatorii de la fiecare capat al mesei poate se hotaraste sa pastreze mingea asta care nu-si gaseste locul stabil pe masa de joc.
[I don't want to have nothing to do with this fucked up mistery]
Vrei sa fii jucatorul meu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu